Atenţie, motor, acţiuneeee !

               Din dragoste pentru orasul natal si cu ajutorul unei echipe de filmare,  Fundatia Pelin a realizat primul  FILM Documentar despre Municipiul Tecuci.  

Scenariul si regia :  Viorel Costea.

Asistent regie:  Pelin Angel Roberto.

Un film realizat cu sprijinul Fundației Pelin.

             Începând de luni 27.07.2015, regizori, director de imagine, director de sunet, scenarişti, cameramani, asistenţi regie tehnică şi artistică vor produce in oraşul nostru primul ,,Film Documentar’’ despre Municipiul Tecuci.

           Primul film de ,,Promovare Turistică’’ a Municipiului Tecuci se află la început de drum, Fundaţia Pelin fiind gazda echipei de creaţie. 

         Tecucenii sunt alături de Fundaţia Pelin în efortul de a promova oraşul nostru.

 

Publicitate

Donatii de 35000 euro la Spitalul Municipal „Anton Cincu” din Tecuci

Fundatia Pelin si Ionela Balinte,

Unitatea spitalicească tecuceană a primit încă 24 de paturi moderne noi care pot fi coborâte până la 25 de centimetri de sol pentru preluarea pacienților.  Autovehiculul a ajuns astăzi încărcat cu 24 de paturi noi complete si alte echipamente medicale. Aceste donații au venit din partea Casei de bătrâni  Santte Juliette Cagnes 06400 Franța. Cele 24 de paturi pentru pacienţi, au fost donate Spitalului „Anton Cincu” de către reprezentanții Fundației Pelin.  Paturile medicale sunt de ultimă generație și sunt extrem de confortabile. Prin sistemele electrice acestea pot fi coborâte până la 25 de centimetri de sol, pentru a prelua pacienţii, fiecare pat având câte o telecomandă.

În acest an,  Spitalul Municipal Tecuci a mai beneficiat de alte donații, din partea Fundației Pelin si Ionela Balinte, și cu alte echipamente medicale (25 cărucioare noi pentru invalizi,  instrumente de măsură și control, 30 mese, 90 scaune , aparat cardiologic multifunctional, 20 de paturi, saltele, etc ) care sunt de mare folos pacienților. Cele 24 de paturi  sunt mult superioare celor pe care le deține spitalul acum și sunt acționate electric permiţând mai multe poziții ale bolnavului.  Aceste paturi transformă camera pacientului într-un mediu sigur și eficient bunăstării acestuia, asigurând o atmosferă primitoare. Odată cu finalizarea acestei donații unitatea spitalicească din Tecuci are în dotare 40 de paturi moderne electrice cu telecomandă ce au caracteristici tehnice deosebite. Unsprezece dintre ele pot fi folosite şi de persoanele supraponderale, de până la 300 de kilograme, şi coboară la cel mai jos nivel posibil. Cele 40 de paturi electrice vor ajunge la Terapie Intesivă, Secția Chirurgie, Secția Medicală, acolo unde pacienţii aflaţi în stare critică au mare nevoie de condiţii foarte bune.  Astfel, vor fi înlocuite cele 40 de paturi vechi, existente acolo.

Managerul Spitalului din Tecuci, a declarat că mulțumește Fundației Pelin si d-nei Ionela Balinte pentru sprijinul acordat: „Avem o relație foarte bună cu  Fundaţia Pelin din Tecuci și de-a lungul timpului am primit de la aceasta mai multe donații constând în paturi moderne, pături, saltele, scaune, mese, scaune cu rotile (fotoliu rulant), noptiere, aparatură medicală, etc.  Mulțumim pentru tot sprijinul acordat și sperăm că vom reuși să păstrăm și în continuare această colaborare”.

Eugen Pelin si Ionela Balinte, consideră că „Este de datoria noastră, a tuturor tecucenilor, să ne asigurăm că și pacienţii Spitalului Municipal Anton Cincu din Tecuci beneficiază de echipamente și tehnică de ultimă generaţie. Este o datorie pe care o avem toți cetățenii care iubim acest oraș”.

Despre activitatea Fundației Pelin ar fi multe de spus. Ne rezumăm doar la a vă aminti că, de la înființare, din anul 2009 și până în prezent, aceasta a finalizat nenumărate proiecte sociale, culturale, educaționale și filantropice.

Felicitări Fundației Pelin si Ionelei Balinte  pentru aceste inițiative care vin în sprijinul comunitatii!

Prof.univ.asoc. Pompiliu Comşa

http://ziarulrealitatea.ro/alta-donatie-din-franta-cu-obiecte-indispensabile-spitalului-tecuci/

//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js

(adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({});

Contact

FUNDATIA PELIN 


Telefon/Fax    0236.818 212

Tecuci,  Str. 1 Decembrie 1918, nr. 60

mobil    0722.404369

Program de lucru :

– Luni – Vineri : 08:00 – 20:00

– Sambata – Duminica : 09:00 – 14:00

email:  fundatiapelin@yahoo.com

web:   https://fundatiapelin.wordpress.com

https://universitateapentrutoti.wordpress.com

https://myartpelin.wordpress.com

facebook:   https://www.facebook.com/ateneutecuci/

 

FUNDATIA PELIN

“O comunitate fără cultură este una pierdută.”

Suntem aici deoarece dorim să schimbăm lucruri, să scăpăm dintr-o inerție la care orașele post-industriale de mărimea noastră, cu o poziție geografică asemănătoare, par să fie condamnate. Credem că moștenirea noastră istorică și cultura actuală merită șansa de a fi conectate la un context mai vast. Cultura îmbunătățește dezvoltarea individuală dar și stima de sine și prin aceste beneficii personale și comunitatea va fi influențată și incurajată să evolueze, să devină mai tolerantă și deschisă.

Fundatia Pelin reprezintă o oportunitate pentru soluționarea unor probleme specifice:  actualizarea, atât de necesară, a ofertei noastre culturale, lipsa unei abordări integrate asupra discrepanțelor sociale și a comunităților marginale, izolarea funcțională a industriilor creative locale sau absența unui brand turistic și cultural coerent. Cultura și educația, aceea „purple economy” care include amprenta culturală, diversitatea și dimensiunea socială, reprezintă o bază pentru soluții inovatoare ce pot remodela destinul și vocația unei comunități. Cultura și creativitatea sunt motoare importante ale dezvoltării unei comunitati, a coeziunii sociale și a creșterii economice . Acesta este crezul care ne mână în această activitate.

Singura unitate de măsură  în cazul culturii este impactul său in comunitate, profunzimea schimbărilor pe care o produce, efectele benefice pe care le generează si tocmai din acest motiv, Fundatia Pelin – Educatie fara Frontiere Crestin Europeana,  sprijinim  creativitatea, cultura si educatia.

//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js

(adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({});