FESTIVALUL INTERNAȚIONAL al AFORISMULUI, ediția a VI-a,TECUCI

Organizatori: Fundația ,,Pelin” și Biblioteca Municipală ”Ștefan Petică,”din Tecuci

●Concurenții vor trimite câte 30 de aforisme, inedite, nepublicate și nepremiate la alte concursuri. Lucrările vor fi prezentate pe o pagină nesemnată. Pe altă pagină vor comunica: adresa electronică, poștală, telefon și un scurt CV ( max. 50 de cuvinte).

Scriitorii/epigramiștii consacrați sunt rugați să trimită câte 20 de aforisme/10 epigrame) pentru rubrica Hors concours a Antologiei.

●Expedierea lucrărilor se va face, în perioada 15 mai-15 iulie a.c., pe adresele:

– vasghica@gmail.com, fundatiapelin@yahoo.com

●Se vor acorda: premii, premii speciale, premii de excelență, diplome, plachete, cărți şi alte donații din partea unor publicaţii, edituri, sponsori.(Intenționăm să realizăm o statuetă reprezentând sigla „FESTIVALUL INTERNAȚIONAL AL AFORISMULUI -TECUCI, care va fi acordată premianților. (Pentru aceasta am lansat o sugestie artiștilor plastici din județul Galați).

●Participanții se pot înscrie pentru prezentarea unor referate despre aforism/epigramă, dar și amintiri, impresii (de la edițiile anterioare), interviuri, recenzii ,pe care le vor trimite organizatorilor, până pe data de 15 iulie a.c.

●Conform tradiției, cca 250-300 de elevi își vor etala, în fața scriitorilor invitați (cca 60) cunoștințele lor în materie de aforism.

●În program: sesiune de comunicări, lansări de carte, prezentarea Antologiei Fstivalului, ediția a V-a, 2021, dezbateri, gala elevilor, Turnirul aforiștilor și al epigramiștilor, scurt concert de muzică clasică.

●Pentru „Gala laureaților”, premianții vor pregăti câte 5 aforisme care vor fi citite în fața publicului.

●Pentru întâlnirile cu publicul, premianții și invitații de la „Secțiunea aforism”, vor pregăti câte o serie de 15 aforisme.

●Invitații epigramiști vor pregăti câte un grupaj de 5 epigrame/catrene sau 8 distihuri.

●Întâlnirile cu publicul vor avea loc în școli, biblioteci, sala de ședințe a Cosiliului local Tecuci si Sala Ateneu Tecuci. Premianților și invitaților le recomandăm să facă o autocenzură, a materialelor prezentate în fața asistenței.

●Organizatorii asigură masa, cazarea și transport (pentru distanțe mai mari de 200 km.)

●În caz de locdown, ediția online, va avea loc pe data de 7 octombrie 2022, începând cu ora 10.

Informații suplimentare:

Vasile Ghica, telefon: 0751.326.955

Președinte de Onoare:

Petru Dumitriu, diplomat

Președinte Fundație:

Doru Eugen Pelin

Președinte Festival:

Vasile Ghica

Tecuciul a fost și este în ipostaze ilustre

interviu publicat în Revista Flacăra lui Adrian Păunescu nr 10,11,12,13 / 2022

     -dialog cu scriitorul Vasile Ghica

                      Covid 19, o gravă chestiune medicală transformată în circ politic

T. D.  –Vom discuta imediat chestiuni culturale, dar nu putem trece cu vederea  că acum, în a doua jumătate a lunii ianuarie 2022, România este pur și simplu pe năsălie, cum se exprima Costache Conachi al nostru.

V.Ghica – Aveți dreptate. Pandemia este o încercare cumplită pentru toată planeta, dar cretinismul unor politicieni  ca și criminala nepăsare a poporului care le încredințează, de 31 de ani, puterea au augmentat efectele acestei nenorociri.

-Unde s-a greșit?

-Chestiunea trebuia rezervată exclusiv specialiștilor. Numai ei aveau obligația și dreptul să clarifice și să decidă totul, consultându-se responsabil cu  savanții străini, inclusiv cu cei de la OMS. Misiunea politicienilor era să adapteze legislația, în așa fel, încât nimeni să nu aibă de suferit din cauza imbecilităților și a ambițiilor altora. Ori noi am caricaturizat totul. Nesfârșite taclale și aiureli care au creat confuzii de tot felul.

Se poate vorbi despre încălcarea drepturilor unui om, dacă este obligat să poartă mască, să se vaccineze, să nu să circule în timpul nopții?

-Când este  în pericol sănătatea sau chiar viața celorlalți semeni, toate reglementările trebuie respectate. Nu vrea să se vaccineze cineva? Este obțiunea lui, dar să se izoleze, să nu fie un pericol pentru alții. Evident, se impunea un vast program educativ menit să lămurească populația. Nu s-a întreprins nimic rațional și uite am ajuns oaia neagră a mapamondului. Toți acești politicieni iresponsabili ar trebui dați pe mâna justiției.

                                               Elevii, copiii de suflet ai Festivalului Aforismului

Mai este loc de cultură, în condițiile acestea?

-De cultură este nevoie mereu. Tragediile apar când ne îndepărtăm de ea, o desconsiderăm, o subfinanțăm etc. Izolarea, impusă de pandemie, ar putea duce la un profund și onest dialog cu noi înșine. Să vedem cine suntem și ce așteptăm de la viața care ne-a mai rămas.

– În octombrie trecut, ați pus punct împreună cu Fundația Pelin, pe online, ediția a cincea a Festivalului Internațional al Aforismului din Tecuci. A fost o ediție ratată din cauza pandemiei?

-Nici vorbă. Am pregătit tot ce trebuia. Doar că nu ne-am întâlnit față în față cu elevii, concurenții și colaboratorii noștri. Am comunicat însă pe toate căile electronice. Și elevii de la Școala Gimnazială nr.1 Umbrărești (prof.Lucreția Iancu), de la Colegiul Național C.Hogaș (prof.Corina Olaru) și de la Colegiul Național de Economie și Agricultură (prof.Daniela Lungu și Elena Filimon) au fost prezenți pe online cu filmulețe foarte interesante. Trebuie să precizez clar că demersurile mele pentru festival și pentru Cocuța Conachi nu ar fi fost posibile fără sprijinul documentar, material, organizatoric și cultural al Fundației Pelin. Doamna Nicoleta și d-l Eugen Doru sunt oameni de o rară generozitate, dar și autentici profesioniști în materie de management cultural.

-Nu intrăm în detalii, dar care au fost așteptările când ați pornit la drum, cu cinci ani în urmă, de la această manifestare?

-M-am gândit în primul rând la elevi. O mică paranteză. Se știe că aparatura digitală i-a furat pretutindeni omului contemporan timpul necesar lecturii literare. Cele mai multe țări au acționat energic și eficace pentru eliminarea acestui neajuns. Au reapărut tiraje foarte mari, chiar de milioane de exemplare, pentru cărțile foarte valoroase.În marile orașe occidentale, evident înainte de declanșarea pandemiei, au avut loc, în mod frecvent,lecturi publice,cu bilet plătit,în săli cu mii de locuri.A sărit în ajutor și media cu imensele ei posibilități.În Slovenia,de exemplu,studenții de la toate  facultățile susțin două teste anuale la noua disciplină de învățământ denumită Lectura literară. Toate aceste îndeletniciri nu au fost stopate de pandemie,ci s-au mutat pe online. La noi nu s-a întreprins absolut nimic. Îndepărtarea de lectură este considerată o fatalitate,deci ar fi absurd să ne mai luptăm cu ea.Noi ne-am gândit că îi vom putea atrage pe elevi spre această mirifică îndeletnicire cu ajutorul aforismului. Cu romane de 400-500 de pagini ar fi fost foarte greu. Și nu ne-am înșelat,deși am înălțat stacheta destul de mult.Se știe că la întâlnirile cu scriitorii,elevii sunt spectatori. Au un rol pasiv. Mulți dintre ei nesfiindu-se să-și butoneze telefoanele pe sub bănci.Am reușit totuși să-i transformăm în actori.Ei le vorbesc scriitorilor-musafiri despre aforisme.Le selectează,le clasifică,le comentează,fac desene după ele etc.Impresionat de creativitatea lor,Naji Naaman,primul Președinte de Onoare al Festivalului le-a editat,pe banii lui, la Beirut,o cărticică în șase limbi,în trei mii de exemplare și a difuzat-o în toată lumea.

Este evident un lucru meritoriu,dar nu este o picătură de apă într-un ocean?

-Ba da.Și sunt cumplit de necăjit.Lectura înfrumusețează,înnobilează viața unui om.Fiecare carte valoroasă înseamnă o nouă lume.Ori hiatusul creat ne duce spre barbarie.Nici elevii cu media zece nu mai citesc,nici adulții.Statistici europene arată că o familie din România cheltuiește cinci lei pe an pentru nevoi culturale.Și că nu au mai rămas în țară decât cca.șase mii de cititori perseverenți și pasionați de literatură.Până acum vreun deceniu eram optimist în privința lecturii.Descoperisem metafora lingurii.Mă gândeam că un om cândva,făcând o scobitură într-un lemn, a inventat prima lingură.Și de milioane de ani,acest instrument, rămas rudimentar, hrănește omul.Așa va rămâne în veci,gândeam atunci,lectura pentru hrana spirituală a omului.Ei bine,nu mai sunt convins de eficacitatea acestei îndeletniciri.Nu mai citește aproape nimeni nimic.Dacă îi oferi o carte o dosește imediat.Dacă cele mai valoroase volume s-ar vinde în librării cu un leu exemplarul,tot nu s-ar găsi cumpărători,pentru că oamenii nu mai adună obiecte care nu le sunt necesare.În vilele tinerelor cupluri de intelectuali nu mai  există biblioteci.

Care este cel de-al doilea obiectiv al festivalului?

-În mod inexplicabil,în ultimile decenii,aforismul  este desconsiderat de conducerea USR și de directorii principalelor reviste literare.Motivul este pur și simplu năucitor.Tot ce a fost de spus în aforism,încerca să mă convingă un boss literar,s-a spus în Antichitate.Ei bravos!Dar în poezie,teatru,epopei,nu s-a spus destul?Când încercam să debutez editorial,după o amânare de câțiva ani, un  năzdrăvan director m-a repezit:-Domnule,noi nu publicăm aforisme ale autorilor în viață.Niște aberații.Nu poate fi culpabilizată o specie literară. Și totuși,mi-am dat seama că o parte din vină ne aparține și nouă,autorilor, pentru că trimitem la tipar,uneori, texte nefinisate corespunzător. I-am rugat pe concurenți și pe colaboratori să fim mult mai exigenți cu noi înșine.Iar pe membrii juriului, să fie neîgăduitori cu lucrările mediocre.Și,iată,după câțiva ani,a început să apară și revirimentul.După Antologia Aforismului Românesc Contemporan,apărută,în limba italiană, la Torino în 2014,au văzut lumina tiparului două antologii în Franța, apoi,una în limba sârbă,alta în limba română.Scriitorii:Valeriu Butulescu,Ionuț Caragea și V.Ghica au publicat cărți de aforisme în limbile:franceză,spaniolă,arabă,italiană.Mai mult,cu sprijinul scriitorilor Marius Chelaru și a regretatului Ștefan Cazimir,68 de aforiști și-au văzut creațiile apărute în renumitele reviste Poezia și,de necrezut,chiar în România literară.

Care este misiunea Președintelui de Onoare al manifestării?

-Să sporească prestigiul evenimentului.Naji Naaman este o legendă a culturii universale contemporane. Pe N.Dabija îl putem compara cu uriașii bărbați care au făurit Marea Unire.C-tin Frosin,o legendă a francofoniei.A fost premiat chiar de Președintele Franței.Profesorul de la Sorbona,Fr.Rastier rămâne cel mai important urmaș al lui Ferdinand de Saussure,întemeietorul structuralismului.În sfârșit, prof.univ.Ștefan Cazimir, renumit critic și istoric literar,un admirabil umorist.

Un alt punct forte al manifestării?

-Este Antologia.Se știe că noi,românii, suntem foarte risipitori și în chestiunile culturale.Facem manifestări interesante,dar nu rămâne nimic în urmă.Măcar o mapă cu interviuri,poze,CV-urile invitațiilor de marcă,textul expunerilor etc.Când am lucrat la vol.Tecuciul,în ipostaze ilustre,am avut mari dificultăți în privința documentării,fiindcă arhivele instituțiilor culturale sunt pustii.Unii foști manageri au luat acasă totul.Logică aiuritoare pentru că în urma fostei lor domnii a rămas o pată albă.Antologia noastră este și un soi de îndrumător pentru debutanți.Aici găsesc textele premianților,dar și pe ale maeștrilor aforismului românesc,articole,studii,anchete etc.

Vă adresați și românilor trăitori pe alte meridiane?

-Da,pentru că afișul nostru apare în 200 de reviste românești din întreaga lume.Avem concurenți și colaboratori din:Canada,SUA,Argentina,Italia,Franța,Israel,Liban,Serbia,Rep.Moldova.În această privință mai avem totuși multe de făcut.

Onorează tecucenii această manifestare?

-Da,dar și aici aspirațiile noastre sunt mult mai îndrăznețe.În ultimii doi ani,ne-a încurcat pandemia,dar intenționam ca,în toate sălile mai mari ale școlilor,ale instituțiilor culturale,pe esplanada Casei de Cultură ,cea a Bibliotecii Municipale,chiar prin restaurante să susținem recitaluri de aforisme și de epigrame.Să știe toată lume că Tecuciul este Capitala aforismului românesc.Și să le redeschidem gustul pentru lectură.

V-au invadat și epigramiștii?

-Da,deocamdată cu statut de musafiri.Ei au mai multă vervă și o mai rapidă priză la public.Dar au festivalurile lor.Să vedem cum  va evolua acest concubinaj.

Ce șanse îi surâd aforismului în viitor?

– Ținând cont de goana după esențial,el va  deveni,probabil, principala hrană spirituală a mult prea frământatului homo sapiens sapiens.

                                               Se sperie tecucenii de prea multă celebritate?

Ați publicat recent volumul Tecuciul,în ipostaze ilustre.Ce vreți să demonstrați prin această lucrare?

-Nu este cea mai bună carte a mea,dar am pus în ea foarte mult suflet.Vreau să le spun tuturor că Tecuciul are o istorie și o cultură, de exceție ambele. Și că lucrul acesta trebuie să-l știe orice locuitor al urbei și chiar orice român.Am văzut cum elevii nemți studiază ca obiect de învățământ,istoria și cultura localității și a zonei în care trăiesc.Așa se înfiripă legământul față de obștea mică și apoi față de cea mare.Am neglijat în ultimile trei decenii sentimentul național și am ajuns în fundul prăpastiei.Trebuie să reconstruim cu pricepere și cu răbdare acest dumnezeiesc simțământ.Fără el dispărem ca nație.Uitați-vă cum toate merg de-andoselea!Clientelismul politic spulberă orice democrație.E ca și cum l-ai pune pe brancardier să facă operații pe creier.De ce?Pentru că iluștrii noștri conducători nu simt nicio legătură ombilicară și nicio responsabilitate față de oamenii acestui pământ.Patriotismul este similar cu dragostea de mamă.Nu trebuie să strigi toată vremea pe stradă că îți iubești mama.Important e să faci tot ce trebuie pentru ea.În primul rând să nu o faci să sufere.

Emoționant!De ce recunoașteri trebuie să se bucure urbea noastră?

-Este vorba despre acordarea câtorva  titluri onorifice pe care Tecuciul le merită din plin.Nu schimbăm denumirea orașului,ci îi adăugăm niște sintagme  de alint,niște vorbe mângâietoare și de recunoștință.

-Care sunt acelea?

-M-am gândit la:Oraș al Unirii Principatelor,Oraș erou,Sufletul Cercetășiei Române și Leagănul Aviației Române.

Cum, despre aforism și muzica clasică nimic?

-Ambele sunt la început de drum.Urmează proba timpului.

Să le luăm pe rând,dar vă rog să esențializați la maximum.

-Am înțeles.Cei care doresc detalii în legătură cu opiniile mele pot consulta,la Biblioteca Municipală,,Ștefan Petică” cele două cărți despre Tecuci și Cocuța, sau altă bibliografie.

Deci,grație meritelor deosebite ale Cocuței Conachi,Tecuciul ar trebui să fie considerat Oraș  al Unirii Principatelor.

-De când a început această admirație înflăcărată față de fiica lui Conachi?

-De foarte multă vreme.De când am auzit despre gestul ei eroic:sustragerea, publicarea  scrisorilor și demascarea soțului,dovedit ca notoriu trădător de țară.

-De ce a fost nevoie de atâta insistență în încercarea de a aduce la lumină o personalitate marcantă?Nu ați obosit?Nu simțiți că deranjați prea multă lume?

-Eu nu sunt istoric,dar am găsit dovezi  covârșitoare semnate de N.Iorga,Ioan-Aurel Pop,Ion Brezeanu,Enciclopedia României,Dumitru Vitcu etc.Îi rog ,de mulți ani ,pe cei care contestă,în surdină,dovezile mele, să vină cu argumentele lor și să discutăm. Nu să răspândească tot soiul de blasfemii la adresa eroinei. Grav e faptul că împotriva acestor oameni de nimic nu există o reacție fermă a intelectualilor.Cu foarte mici excepții,ei sunt absenți.Nu-i interesează acest subiect.Eu am vrut ca Tecuciul să strălucească alături de Cocuța. Fiindcă nu se dorește acest lucru,am pus la cale un pelerinaj,împreună cu Fundația Pelin și Protopopiatul Tecuci.Prezența ÎPS Casian a însemnat un  adevărat triumf.S-a decis ca începând cu 24 Ianuarie 2023 manifestarea de aici să capete anvergură națională.Deci toată gloria Cocuței se va răsfrânge asupra locului  nașterii sale,sătucul Țigănești.Revenim la eroină.În esență,Ea a salvat Unirea,a salvat deci Țara.După împlinirea acestui vis, a vrut să se salveze și ea în ochii celor trei copii care,mai târziu,aveau să afle că mama lor s-a aliat cu dușmanii tatălui,l-au alungat de pe tron și,după câțiva ani, acesta a fost găsit mort,ca un câine, într-un hotel mizerabil din București.Cocuța nu voia să fie considerată eroină,dar nici monstru în mintea copiilor ei.De aceea le-a spus că nu ea a sustras corespondența secretă.Dar chiar dacă mâine s-ar descoperi că altcineva a instrumentat scrisorile,meritele ei rămân aproape intacte,pentru că a luptat eroic,alături de marii unioniști ai vremii,pentru realizarea unui deziderat epocal.

Ce s-a întâmplat cu bustul pe care ați reușit să-l  realizați și să-l instalați?

-Nu-mi face nicio plăcere să rememorez abjecțiile pe care le-am îndurat.Nu-mi venea să cred că există oameni atât de mizerabili.I-am simțit că,de fapt, unii nu voiau să lovească în eroină,ci în mine. Bustul,realizat de regretatul sculptor Dan Mateescu,a fost montat ,fără aprobare,apoi coborât de pe soclu.Acum se află expus în holul Casei de Cultură.Am vrut ca sala Studio să poarte numele eroinei. Nu a fost posibil.D-l primar,om de o rară distincție intelectuală, a spus da.Dar până la Dumnezeu te mănâncă sfinții.

 –De ce nu folosiți numele ei istoric?

– Repet,eu nu sunt istoric,nu am făcut cercetări în arhive.Deși m-am bazat pe dovezi certe,cartea mea este mai mult o lucrare de popularizare.Stratul de ingratitudine față de eroină este atât de gros,încât efortul de a o întroduce în conșțiința națională este foarte anevoios.Numele Ecaterina Conachi Vogoride este greu de reținut și de vehiculat,în timp ce prenumele de alint, Cocuța ,este sprinten și induce un accentuat grad de simpatie.

În privința titlului de Oraș al Unirii,ne-au luat-o vrâncenii înainte.

-Pentru că au fost mai energici, merită admirația noastră. A existat acolo o comisie mixtă temporară și trece Milcovul pe lângă ei.Cocuța a schimbat destinul poporului român.Ei,vrâncenii, nu au avut,în materie de Unire,o personalitate de prim rang.Le-am vorbit direct despre această constatare a mea  și nu m-au contrazis.Dar,repet,au maximalizat șansa ivită.Iar noi prelungim ingratitudinea cu toate sinonimele ei blestemate.

De ce să devină Tecuciul Oraș erou abia acum?

-După terminarea Primului Război Mondial,așezarea noastră era o ruină.Nimeni nu se putea gândi la așaceva.I s-a acordat un titlu onorific Iașului,deși acolo nu s-a tras niciun cartuș,nu a explodat nicio bombă.Iar cei de astăzi nu am avut informații prea multe în această direcție până acum.Dar cercetările recente ale istoricului tecucean Daniel Bradea ,făcute mulți ani în arhive, sunt destul de convingătoare.Nu intrăm acum în prea multe detalii.Frontul, în vara anului 1917, ajunsese la Siret.La Tecuci erau aduși mii de răniți, se aciuaseră mii de refugiați.Armata rusă,aliata noastră,se retrăgea în dezordine și comitea acte de vandalism.Veniseră din Muntenia cca 2000 de cercetași ca să dea o mână de ajutor.Aproape toți au murit de gloanțe,de tifos,de ger,de foame.Numai 47 dintre ei s-au reîntors la familiile lor.Morții erau îngropați din grabă la o adâncime redusă.Câinii îi dezgropau și le devorau cadavrele. Imagini dantești.Cu puțin timp înainte de dezlănțuirea bătăliei de la Mărășești,multe trenuri cu muniție și hrană pentru armata română se aflau în gara urbei noastre.Aviația germană a incendiat vagoanele.Pompierii și locuitorii adunați în grabă au reușit,cu eforturi uriașe, să stingă incendiul.Fără aceste acte de eroism,mai puteam vorbi oare despre cea mai mare victorie militară românească din epoca modernă?Și încă o informație de importanță maximă:frontul a fost condus de la Tecuci de comndantul Armatei 1,generalul Eremia Grigorescu.Tot aici se afla și de Cartierul General al Armatei.Sunt foarte puțini tecuceni și locuitori ai României care știu acest lucru.

La Festivitățile de la Mărășești se strigă mereu Vrancea Eroică!

-Și nu se spune niciun cuvânt despre noi.Este nedrept.Vrâncenii au fugit din fața nemților, nu aveau cum să se împotrivească,iar victoria a fost a armatei române.Corect ar fi ca la viitoarele festivități de la celebrul Mausoleu, să ia cuvântul și primarul urbei noastre.

Un alt titlu onorific solicitat se referă la Cercetași.

-Aici chestiunile sunt cunoscute.La noi s-a ridicat primul monument din Europa, în memoria cercetașilor eroi.Ziua Națională a lor se sărbătorește cu mult fast,în fiecare an, aici. Problema spinoasă este alta.Orice copil își dorește să fie cercetaș.Se transferă unii elevi de la școlile unde nu sunt cercetași la cele unde există această organizație.Dar,în 1996,existau 800 de membri,acum mai sunt doar 60.Pentru că nu mai avem lideri,cadre didactice,  care să se implice,să-și asume răspunderea îndrumării lor.

Un alt brand tecucean a fost aviația.

-Nu intrăm nici aici în detalii.La noi a funcționat o celebră școală de pilotaj,supranumită Sorbona aviației române care a dat țării 20.000 de piloți.Astăzi,grație pasiunii și perseverenței d-lui Dorel Chiș, fostul comandant al unității,avem un admirabil muzeu al aeronauticii din Moldova.Mai există un singur muzeu de acest fel în București.

Totuși, câteva cuvinte și despre muzica clasică, la Tecuci.

– Ateneu Tecuci este cea mai importantă investiție culturală privată din ultimul secol din orașul nostru,dar tecucenii nu vor să beneficieze,așa cum trebuie,de ea.  Este un lucru formidabil ca  într-un orășel cu cca.35.000 de locuitori să aibă loc(exceptând perioadelor mai încrâncenate ale pandemiei),aproape săptămânal, concerte de muzică clasică susținute de mari interpreți români și străini.Nu prea vin spectatori și,mă gândesc, în primul rând, la elevi.Este greu de înțeles cum eu,cadru didactic, să am câțiva copii excepționali în clasă și să nu-i îndrum spre acest Ateneu,unde intrarea este,pentru ei,liberă.Toată lauda pentru prof.Cezar Ungan,care vine cu regularitate la concerte însoțit de câte un grup de elevi.Emoționant a fost gestul primarului Ion Cotoranu de la Cerțești care și-a adus în câteva autobuze aproape toată suflarea din comună.Cât de uluiți erau acei copii necăjiți,dar și bunicii lor, care se aflau la senectute într-o ipostază inedită!Este  nevoie  de mai multă dăruire din partea tuturor:școală,familia,media.Dacă România nu-și revine din somnul cel de moarte,acești bieți copii vor fi nevoiți să ia drumul bejeniei spre alte orizonturi.De ce să meargă numai la recoltat căpșuni, sparanghel sau să îngrijească bătrâni imobilizați?De ce să nu le deschidem  puțin mintea spre aspirații mai îndrăznețe?

-Această muzică nu poate fi înțeleasă de toată lumea.

-Aveți dreptate,dar numai în parte.La primul contact,muzica trebuie trăită.La un concert de pian cu muzică de Chopin,de exemplu,chiar și un analfabet simte o revelație, își dă seama că inima lui este inundată de frumusețe, de visare.Să vă relatez o întâmplare care m-a uluit.Am mai povestit-o în cartea desre Tecuci. Un spectacol gratuit,la Teatrul de vară cu public de adunătură.Printre interpreți s-a strecurat în program și un ilustru interpret de canțonete.După primele piese,fluierături puternice.Apoi,liniște,iar în final,aplauze furtunoase. Incredibil! În câteva minute,un public, lipsit de cea mai elementară educație muzicală,a descoperit valoarea.E bine deci, să nu ne lăsăm orbiți de prejudecăți.

-De ce marii filantropi de altădată ai urbei nu au busturi?

-Este o rușine pentru noi.Am propus o soluție.Nu știu dacă va fi agreată.

-Românii știu,despre Tecuciul recent,că aici s-a demolat o statuie și s-a furat una.

-Dacă oamenii de cultură de aici ar fi fost fermi și uniți,ar fi exercitat presiuni asupra administrației și bustul lui Ștefan cel Mare ar fi fost montat imediat,nu ar fi fost abandonat 18 ani într-o magazie.Avea 1,5 tone bronz.A fost transformat,probabil,în cazane de țuică.

-Avem o revistă de top ?

-Da.Întotdeauna am admirat-o pe poeta E.Stamate pentru tenacitatea,se poate vorbi chiar de încrâncenarea cu care s-a zbătut pentru supraviețuirea revistei.Și ea a crescut de la o etapă la alta.A sporit nivelul ei artistic,au apărut colaboratori de elită,numere tematice,ilustrația și tehnoredactarea au atins cote profesioniste.Dar cine crede că a atins perfecțiunea se înșeală.Întotdeauna rămâne loc pentru mai bine.Revista trebuie să onoreze numele orașului,să nu putem pune în locul Tecuciului orice toponim.Nu trebuie să ne facem iluzii.Cărțile noastre de beletristică vor dispărea foarte repede de pe firmament.Vor rămâne, cu valoare documentară,chiar sute de ani,revistele care au redat pregnant viața culturală a urbei respective.Ori,la acest capitol sunt multe de făcut.Dacă redactorii  nu-și vor face datoria,strălucirea publicației va fi efemeră.Și ar fi păcat.

-Ce este Salonul Artelor?

-Un proiect  fundamentat,evident,tot cu Fundația Pelin. În avem în vedere,în special,pe elevi.Lectură literară,muzică,dialog sală-scenă,artă plastică etc.Facem apel la sponsori.La prima ediție am reușit.Cu banii unui sponsor am achiziționat volume ale scriitorilor invitați,cărți pe care le-am donat bibliotecilor școlare.O bucurie triplă:sponsor,scriitor,cititor.Ar fi foarte frumos,dacă sponsorii vor fi alături de noi.

                                               Livada cu…aforisme?

Ce noutăți aveți despre cealaltă mare pasiune a dvs:livada de nuci?

-Cei 40 de pomi plantați,udați, prășiți,stropiți cu mânuțele ăstea două,timp de opt ani, au început să producă.Am vrut să las și ceva durabil în urma mea.Nucul nealtoit poate să producă 400-450 de ani.

-Nuca este cel mai fantastic aliment.Alungă Alzheimer-ul,Parkinson-ul,colesterolul etc.Cine se va înfrupta din ele?

-Pomii mei vor fi probabil ca mărul de lângă drum al lui Beniuc.În copilărie și la tinerețe am muncit până la lacrimi,dar abia acum trăiesc niște satisfacții uimitoare, când văd că las în urmă o mică pădure…fructiferă.

Nu se vor lua la trântă,ca vârstă, cu aforismele dvs.?

– Cred că până atunci,dacă nu ne trezim,  nu vor mai exista prea mulți români alfabetizați.

,,Fără cultură, ne întoarcem în zoologie.

TECUCIUL, AREOPAG AL AFORIȘTILOR ROMÂNI DE PRETUTINDENI

Acad. NAJI NAAMAN (Liban)

Există în zilele noastre o criză îngrozitoare a culturii și în special a cărții și a lecturii. Personal, cred că virtuțile umane sunt în declin și că ființa umană devine mai egoistă, mai lacomă și este atrasă de partea superficială a noilor tehnici de comunicare socială.

Istoria culturii universale nu este decât un aforism de interpretat. Aforismul îi poate ajuta pe cei derutați. Internetul este o armă cu patru tăișuri. Să utilizăm numai partea lui bună.

Acad. N. Dabija (Rep.Moldova)

Țara e plină de doctori în știință care nu știu să semneze și academicieni analfabeți, cu tineri pentru care telefonul spune cât demult se iubesc și părinții cărora internetul le reproșează că nu-și ascultă copiii.

În acest context, ca să nu rătăcim de tot progresul tehnic și cultura, ar trebui să se ajute reciproc, ele neputând coexista decât împreună, decât fiind un tot, ca sămânța cu țărâna umedă din jurul ei.

Cât omul nu va înceta să mediteze, aforismul, ca gen, va trăi. Steaua lui va răsări zilnic, așa cum luceafărul își anunță tot zilnic locul său de pe cer.

Fabrizio Caramagna (Italia)

Există o criză a lecturii, pentru că am intrat în societatea narcisismului și a divertismentului. Toată lumea, chiar și cel analfabet, poate în orice moment să scrie și să publice cartea lui și să arate lumii vanitatea sa. Acum, toată lumea scrie și nimeni nu citește. Cititorul pur, cel care citește numai pentru plăcerea de a citi, a devenit rar. Acest narcisism literar face să fie publicate, în fiecare an, aproape 100.000 de volume (numai în limba italiană). Pare să fie o piață în care toată lumea ridică mâna pentru a spune: Eu, eu, eu! și care, din punct de vedere fonetic, seamănă cu răgetul măgarului: Hi ho! Hi ho!

Valeriu Butulescu

Nu, nu există o criză a culturii. Dimpotrivă. Este o perioadă de maximă înflorire a acesteia. Poate cartea clasică, de hârtie, este în regres, timpul ei a cam trecut. Dar suportul electronic face miracole! Astăzi, miliarde de oameni citesc pe internet! Acum se citește mai mult ca oricând! Aforismul modern s-a extins enorm. A devenit o specie literară foarte cultivată și accesibilă. Și-a pierdut strălucirea, poate și prin faptul că mulți din autori se cantonează în calambururi și jocuri de cuvinte, trimițând specia în derizoriu, departe de spiritul meditativ. Dar importanța practică a aforismului de astăzi e dovedită.

Festivalul International al Aforismului

Festivalul International al Aforismului.
Editia a IV-a, octombrie 2020.
Tecuci – Romania

PALMARES:
Premiul I ex-aequo GINA ZAHARIA
Premiul I ex-aequo GABRIEL PETRU BĂEȚAN
Premiul al II-lea GEORGE DRĂGHESCU
Premiul al III-lea ANY DRĂGĂNOIU

PREMIUL SPECIAL ,,STEFAN PETICĂ“ – NICOLAE SCHIȚCO
PREMIUL SPECIAL ,,ION PETROVICI ”- ION CUZUIOC (REP. MOLDOVA)
PREMIUL SPECIAL ,,HORTENSIA PAPADAT BENGESCU” – ELENA STAN
PREMIUL SPECIAL ,,CALISTRAT HOGAȘ” – LIVIU ZAMFIRESCU
PREMIUL SPECIAL ,,IORGU IORDAN” – ADRIAN RACARU
PREMIUL SPECIAL ,,COCUȚA CONACHI” – Mr. KOAN

S-AU ACORDAT DIPLOME DE EXCELENȚĂ: CONSTANTIN TUDORACHE, TRAIAN D. LAZĂR, TEODOR PARAPIRU, ELIS RÂPEANU, GEORGE CORBU, DOREL VIDRAȘCU, EMIL DINGA, PETRE ISACHI, DUMITRU BRĂNEANU, FIRIȚĂ CARP, VALERIU BUTULESCU, VIOREL VINTILĂ, POMPILIU COMȘA, C. ARDELEANU, N. PETRESCU-REDI, PETRUȘ ANDREI, LETIȚIA COZA, IONUȚ CARAGEA.

AFORISMUL – STATUIA UNUI GÂND CE SE VREA NEMURITOR

IMG_6151

Interviu Nicolae MAREȘ – Vasile GHICA

 

Lec mi-a pus mintea pe bigudiuri

Cum ați ajuns la aforism, Domnule Ghica?

În copilărie, pe căi ocolite, am început, ca tot românul, cu versuri. În clasa a III-a, pregătisem o poezioară dedicată, de 8 Martie, tovarășei învățătoare. Văzând titlul, colegul de bancă a trecut la șantaj: – Dacă nu-mi dai două penițe, te spun tovarășei! Totuși, am recidivat . În clasa a VII-a, aveam chiar o rubrică la gazeta de perete a școlii. În liceu am fost la un concurs al tinerelor speranțe. În facultate, am dat-o pe jurnalism. Pentru o știre publicată de Viața studențească, primeam niște bănuți suficienți pentru o friptură și o halbă de bere. Atunci am câștigat, din scris, cei mai mulți bani. La literatură am renunțat. Am întrebat-o, chiar în anul întâi, pe o funcționară, cam câte volume are Biblioteca Eminescu. Mi-a dat cifra exactă: două milioane și ceva. Oho, mi-am zis eu pe un ton moromețian: – Cum să te bați cu ăștia? Și am închis capitolul. Ajuns la catedră, am continuat să fiu un asiduu cumpărător și cititor de literatură. Într-o zi am luat de la librărie cărticica Gânduri nepieptănate a polonezului Stanislaw Jerzy Lec, apărută la Junimea, tradusă de dvs., stimabile  domn, Nicolae Mareș. Am citit și am recitit cărțulia de nu știu câte ori, în noaptea aceea. O știam pe de rost. M-a prins somnul doar spre ziuă. Am înțeles atunci că, prin intermediul acestei minuscule specii, aș putea să comunic și eu cu semenii. Aveam 31 de ani. Timp de jumătate de secol, această zgâtie de aforism mi-a furat liniștea, mi-a pus mintea pe bigudiuri, dar mi-a adus și ceva satisfacții.

Știți că aforisme din Lec se citau în timpul războiului rece și la Tribuna ONU.  Eu l-am cunoscut la Varșovia în 1965. Erau reviste în Polonia, care trăiau din publicarea a 8-10 aforisme din Lec. Și apăreau în sute de mii de exemplare. Și la noi le-am publicat, inclusiv în România literară, pe vremea în care Geo Dumitrescu era redactor șef, dar cu pseudonimul Nicolae ARMES.

 –  Cum îl definiți aforismul?

 – Am încercat de mai multe  ori să-l pictez în câteva vorbe. Îmi amintesc o variantă. Aforismul ar putea fi statuia unui gând.

 Care a fost calea aforistică a scriitorului Vasile Ghica, fie ce-o fi, departe de București, trăind de când se știe la Tecuci?

 Începusem să public, pe ici pe colo, câte un grupaj de ziceri.

Și ați rămas consecvent !

Îmi amintesc cum prin anii 70 s-a anunțat, cu surle și trâmbițe, sosirea Cenaclului Flacăra al poetului Adrian Păunescu. Organizatorii le-au cerut condeierilor să le dea câteva pagini din ce au ei mai bun. Lui Păunescu îi plăcea să citească, pe parcursul manifestării, secvențe din textile aborigenilor. Culmea, s-a oprit asupra aforismelor mele. M-a chemat pe scenă, apoi la București. Mi-a făcut rubrică săptămânală în celebra lui revistă cu un tiraj de 600.000 de exemplare. De aici, le lua Ion Ghițulescu și le citea dimineața la Radio 1, iar fantasticul Paul Grigoriu le comenta, uneori, pe Radio 2. M-am obrăznicit și am dus un manuscris la Editura Junimea din Iași. A fost aprobat imediat,dar am așteptat șase ani la rând, pentru că nu existau decât 15 edituri în țară.

Acum sunt cca. 5000

 –  Pe baza chestionarelor aplicate cititorilor,  s-a ajuns la tirajul de 100.000 de volume. Era prea frumos să poată fi adevărat.A venit  însă Revoluția…. Câțiva ani buni, românii nu au mai citit decât ziare. După alți ani, a apărut oportunitatea traducerii în limbi de circulație universală. Trei traducători de excepție: C-tin Frosin (l.franceză),Petru Iamandi (l.engleză) și Fatma Sadâc (l.turcă) mi-au tradus trei volumașe pe care le-au trimis în afară, de unde s-au întors cronici favorabile. Cu volumul În ghearele râsului am luat un premiu în țară și altul la Beirut.A urmat lansarea cărții la Forumul Asia-Europa și la Congresul scriitorilor arabi. Cartea și-a continuat drumul la Madrid și în țările de limbă spaniolă. Asha Bhosle, o mare cântăreață și actriță din India a pus, ca titlu, pe un album aniversar, un aforism de-al meu (a precizat și numele autorului). A vândut zece milioane de albume. Cel mai important premiu l-am luat la Torino. Apoi, trei aforisme de-ale mele au figurat în subiectele de la Bacalaureat. Au mai fost și alte bucurii, dar nu am sentimentul că am atins niște cote superlative. Mai caut încă. Am publicat prea multe aforisme, nu am manifestat, uneori, suficientă exigență în selecția textelor.

IMG_6167

  Nu vreau să trec la o altă întrebare, fără a vă felicita în mod cordial pentru organizarea Festivalului de aforistică pentru românii de pretutindeni de la Tecuci. Cum îl veți dezvolta?

 – Am organizat acest festival împreună cu domnul Eugen Pelin, presedintele Fundației Pelin și cu sprijinul financiar modic din partea Primăriei si a unor oameni de afaceri locali.

Primăria din Tecuci nu conștientizează oare că prin scriitorul Vasile Ghica și prin ceea ce face Fundatia Pelin în această direcție intră în istorie ?

IMG_6080

Modestia mă îndeamnă să nu vă răspund.

  • De acord, dar arătați, vă rog, interviul primarului. Nu de altceva dar algerile bat la ușă !
  • Eu vă răspund doar că am fost onorați de prezența unor personalități de renume internațional: acad. Nicolae Dabija (Republica Moldova), acad.Naji Naaman (Liban), eminescologii N.Georgescu și Th.Codreanu, c riticul literar Doina Rizea,poetul și traducătorul C-tin Frosin. Printre premianți s-au aflat scriitori din: Franța, Canada, SUA, Italia, Isrel, Republica  La ediția a patra, (dacă pandemia se va îndura să ne părăsească), așteptăm să vină de la Paris două somități: Francois Vaucluse și Creola Băltărețu Thenault. Ne propunem pentru viitoarele ediții să operăm o selecție mult mai riguroasă a textelor, să adâncim calitatea dezbaterilor și să avem o participare mai bogată din partea scriitorilor români din afara granițelor țării.
  • Personal am convingerea că, începând de la cronicari și până azi, românii au dezvoltat o literatură sapiențială de prestigiu. De ce  oare „elitele” nu îi dau locul cuvenit azi? Din ignoranță sau din invidie?
  • Dacă deschidem diverse antologii ale aforismului românesc realizate de Centrul Cultural Galați, de Efim Tarlapan, de Fabricio Caramagna (scoasă la Torino și difuzată în toată Europa) sau cea a sârbului Alex.Ciotrici, putem observa, cu ușurință, că această specie a fost îndrăgită și ilustrată de mari scriitori valoroși cum ar fi: cronicarii, D.Cantemir, B.P.Hașdeu,  Titu Maiorescu, M. Eminescu, N.Iorga, Emil Cioran, Lucian Blaga, C-tin Noica, iar din cei de azi:  Grigurcu, Th.Codreanu, Valeriu Butulescu, N.Petrescu Redi, Nicolae Mareș, Mircea Oprea, C-tin Ardeleanu etc.
  • Cu toate acestea, un distins domn din conducerea Uniunii Scriitorilor Români îmi spunea că aforismul românesc actual nu există. Iar unele edituri și aproape toate revistele USR nu publică aforisme. Cred că această culpabilizare a unei specii nu s-a mai întâmplat nicăieri în lume. Este adevărat că se tipăresc multe volume de aforisme de nivel mediocru. Dar nu apar destule cărți foarte proaste de poezie, de ce nu și de proză? Desconsiderarea aforismului contemporan nu este o chestiune de invidie, ci de necunoaștere a realității.
  • Împărtășesc întegral punctul de vedere al Domniei Voastre. Să nu cedăm : Blaga a debutat acum o sută de ani cu volumașul – Pietre pentru templul meu, pe care Tudor Vianu l-a elogiat imediat dupî apariție în presa vremii. Mai mult, în secolul al XIX-lea receptarea lui Goethe în românește s-a făcut prin traduceri frecvente din aforistica /sentințele/ titanului de la Weimar.
  • Tinerii din Tecuci au intrat pe harta culturală a lumii
  • În altă ordine de idei, știu că profesorul Ghica pregătește tineri pentru aforistică, că lărgește astfel baza răspândirii. Cum merge proiectul?
  • Încă de la prima ediție a Festivalului nostru,ne-am îndreptat atenția spre elevi, viitorii noștri cititori și creatori.Am ieșit chiar din tiparele obișnuite când, la întâlnirile cu elevii, scriitorii citeau iar ei ascultau sau butonau telefoanele mobile. I-am rugat pe ei, ca sub îndrumarea profesorilor să lucreze. Și s-au apucat de treabă. Au căutat în biblioteci ori pe internet aforisme, l e-au grupat tematic, le-au comentat, s-au contrazis, au alcătuit și ei simple cugetări pornind de la proverbe, au făcut desene după ele. Observând înaltul spirit de creativitate al elevilor, acad.Naji Naaman m-a rugat să selectez 50 de lucrări.  După câtva timp,echipa distinsului oaspete a realizat cărticica Gânduri desenate, în șase limbi, 3000 de exemplare și difuzată în multe țări, inclusiv pe rețelele de socializăre. S-a scris atunci că acești tineri au așezat Tecuciul pe Harta Culturală a Lumii. Este,evident,o exagerare, dar acești  tineri  reprezintă pentru noi un câștig și o speranță.

 

Consemnare :   Nicolae MAREȘ,   fost ataşat,  ministru  plenipotenţiar şi director în Ministerul Afacerilor Externe;  primul director al Bibliotecii Române de la Paris; primul şef al Misiunii diplomatice române de la Skopje, etc.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Aforisme cu Pelin

IMG_1778

Festivalul Internațional al Aforismului, ediția a treia, octombrie 2019

„Peline, dragă peline,/ amară-i frunza pe tine…”, zice un vers popular și nu zice greșit, am gustat și eu planta, sub formă de ceai, și era gata să-mi deversez intestinele. Dar are scriitorul Ștefan Mitroi un titlu de roman – „Dulce ca pelinul” – un oximoron, desigur. Cunoscându-l pe domnul Eugen Doru Pelin, aș zice că-i dau dreptate scriitorului Mitroi, în defavoarea autorului anonim și popular. Acum, nu vă grăbiți să mă judecați, ori să-l judecați pe dumnealui, nu l-am gustat, dar am gustat din roadele eforturilor sale și a rezultatelor excepționale în domeniul culturii și educației. Desigur, mulți dintre cititori, în special aceia care „se dau pe internet”, au aflat despre manifestările artistice, culturale și educative de la Ateneul Tecuci al Fundației „Pelin” al cărei președinte este. Am vrut să zic „pe care o conduce”, dar nu ar fi fost expresia corectă, m-am convins de aceasta cu ocazia participării la cea de a treia ediție a Festivalului Aforismului de la Tecuci, care s-a desfășurat la început de octombrie. Domnul Pelin nu conduce, ci face tot ceea ce este de făcut: susține financiar, adună oameni, îi servește (cu mâncare, cafea, vin), se duce, se întoarce, dă cu mopul, în costum și cravată, când este solicitat, urcă pe scenă și spune câteva cuvinte, face poze, cară cutii, desface pachete, oferă cărți, trofee, face conversație, și multe altele, toate acestea cu zâmbetul pe buze și cu o mulțumire care i se citește permanent pe chip. Nu vorbesc despre un extraterestru, ci despre un om ca toți oamenii, dar parcă altfel, care, pe deasupra, e caracterizat și de modestia oamenilor cu adevărat mari, importanți și generoși. Fundația „Pelin”, cu al său Ateneu, este o oază de normalitate, de frumusețe, de aer curat, de spiritualitate înaltă, într-un oraș despre care taximetriștii – acești istorici locali de ale căror povești nu mă lipsesc niciodată când merg într-un loc străin – mi-au spus că: „este un oraș mort”, „e oraș de țigani”, „nimeni n-a făcut nimic de 30 de ani încoace pentru Tecuci”, „înainte avea 55.000 de locuitori, iar acum mai are 35.000”, sau „în afară de maică-mea, nu mă mai leagă nimic de Tecuci, deși familia mea trăiește aici de 200 de ani”. Ascultându-i pe acești taximetriști, m-am întrebat cum să ai curajul și pretenția să aduci cele mai înalte valori ale artei contemporane (dacă e să ne gândim numai la muzicienii care au călcat și urmează să mai calce pragul Ateneului), într-un astfel de loc. Dar îmi răspund, spunându-mi că tocmai asta e provocarea cea mare. Nimeni nu se miră dacă faci artă în moțul capitalei ori prin marile orașe europene. Voi lăsa pe altădată aceste întrebări, la care domnul Pelin mi-a promis și niște răspunsuri, într-un interviu pe care îl vom face, iar acum mă voi referi numai la prilejul cu care am cunoscut eu Fundația „Pelin”, și anume: Festivalul-concurs de aforisme. Aforisme cu Pelin, vasăzică.
Deși invitată și în anii anteriori, deși cuprinsă cu aforisme în toate cele trei antologii apărute în urma concursurilor, abia anul acesta am reușit să ajung la festival. Prima zi a fost dedicată elevilor. Am asistat la o frumoasă reprezentație susținută de elevi ai mai multor școli, un rezultat al implicării lor încă de la ediția anterioară. Nu mai este, cred, nevoie, să subliniez efectul benefic în plan educativ al acestei implicări. De altfel, a doua zi, programul a debutat cu vizita scriitorilor invitați, distribuiți în grupuri de 4-5, la șapte școli din Tecuci și împrejurimi. Ecourile au fost favorabile din partea tuturor. Eu am participat, împreună cu scriitorii Vasile Ghica din Tecuci (organizatorul și inițiatorul festivalului), Petruș Andrei din Bârlad și Gheorghe Mârzac din Iași, la Liceul Tehnologic „Ovid Caledoniu” din Tecuci. Amfitrioană a fost chiar doamna directoare a liceului, iar partenerii noștri de dialog au fost elevi din clasele a XII-a și a VIII-a. Doamna profesoară a făcut o scurtă introducere, prezentându-le copiilor speciile literare scurte: aforismul și epigrama, iar scriitorii prezenți au exemplificat citind aforisme, poezii și epigrame. Întrucât toți scriitori, cu excepția mea, erau și profesori, aceștia au răspuns la întrebarea unei eleve: „Ce v-a determinat să vă alegeți această profesie?”. S-au depănat amintiri frumoase, dar care au avut și un caracter instructiv pentru elevi, în ceea ce privește alegerea meseriei.
După masa de prânz, două lansări de carte, antologii de aforisme: Daniela Toma – „Identități”, editura Art Creativ și Ionuț Caragea – „Aphorismes Roumain d’aujourd’hui”, antologie româno-franceză a cărei traducere în limba franceză a fost asigurată de eminentul traducător Constantin Frosin, apărută anul acesta la editura „Stella Maris” din Franța și în paginele căreia am onoarea să mă regăsesc printre cei 40 de aforiști. Scriitorul Ionuț Caragea a subliniat faptul că această carte, care a beneficiat și de prefața și de cronica unor distinși scriitori din Franța, este o carte „vie”, a cărei viață nu a sfârșit pe un raft, ci ea se vinde, inclusiv pe Amazon. Iar domnul Frosin, prezent la această lansare, a spus că pentru domnia sa, a fost o reală plăcere traducerea aforismelor cuprinse în antologie.
A urmat o dezbatere literară despre aforism, susținută de scriitorii: Mircea Coloșenco, Elis Râpeanu, Constantin Tudorache și Traian D. Lazăr, moderați de neobositul Vasile Ghica.
Festivalul a continuat la Ateneu, cu turnirul aforiștilor. De dimineață, autorii înmânaseră domnului Ghica trei pagini a câte 10 aforisme, care au fost jurizate, pe bază de motto, fără a se cunoaște autorul, după care juriul a ales trei dintre ele pentru finală. Am avut surpiza (chiar da, nu mă așteptam!) să mă număr printre cei trei. Turul doi s-a desfășurat astfel: Fiecare dintre finaliști citea, la alegere, una dintre cele trei pagini, iar publicul prezent trebuia să voteze pe unul singur, prin ridicarea mâinii. De data aceasta, surpriza a fost și mai mare, întrucât cele mai multe mâini ridicate în sală au fost pentru mine, ceea ce m-a plasat pe locul I. Am pus asta pe seama faptului că aveam mulți prieteni în sală, deși ei au spus că au votat „pe bune”. Oricum ar fi, e o bucurie. Și a avea prieteni e chiar o bucurie mai mare decât a fi un bun aforist. Pe locurile II și III s-au clasat ceilalți doi finaliști, ale căror aforisme au încântat audiența, dar care probabil au avut mai puțini prieteni decât mine: Pompiliu Comșa și Letizia Coza. Momentul de trecere până la premierea concursului desfășurat conform regulamentului a fost asigurat de un concert de pian susținut de pianista Mădălina Pașol și de câțiva mici pianiști pregătiți de domnia sa și de o doamnă profesoară (Dănilă, dacă am reținut bine) din Tecuci. Muzica a fost foarte bine primită și interpretările apreciate și mult aplaudate de cei prezenți.
În fine, festivitatea de premiere, peste care s-a trecut puțin cam repede și cam în grabă (e drept că lumea era destul de obosită). Păcat că premianții nu au mai citit cele 5 aforisme de fiecare! Premianții au fost mulți, din motive de spațiu nu îi voi numi aici (cu siguranță îi vor publica oganizatorii și se află și în antologia festivalului), marele premiu fiind acordat la nu mai puțin de… patru aforiști. Eu am obținut premiul revistei „Spații Culturale” din Râmnicu Sărat și țin să mulțumesc și pe această cale scriitorilor Valeria Manta Tăicuțu (redactor șef) și Nicolai Tăicuțu (redactor). De asemenea, alese mulțumiri Fundației Pelin, al cărei slogan este educație creștin-europeană fără frontiere, președintelui acesteia, Eugen Doru Pelin, președintelui Festivalului, Vasile Ghica, președintelui de onoare al festivalului – prof. univ. dr. Constantin Frosin, și juriului, alcătuit din 4 persoane, din care a acceptat să i se divulge numele doar domnul Constantin Tudorache.
Dincolo de partea oficială, m-am bucurat de revederea sau întâlnirea pentru prima dată și a altor confrați, în afară de cei numiți până acum: Dorel Vidrașcu (care a transmis salutul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și a președintelui Doru Dinu Glăvan), George Drăghescu, Ionuț Calotă, Gina Zaharia, Adrian Răcaru, Mihai Batog Bujeniță, Cornelia Ursu, George Terziu, Pompiliu Comșa, Alina Breje, talentata Irina care ne-a încântat cu improvizațiile sale pianistice și cu pasiunea ei pentru artă, precum și alții pe care îi rog să mă ierte dacă nu mi i-am amintit acum.
Seara, după încheiera festivalului, am mers, împreună cu Letizia și Irina, la bibliotecă, unde avea loc Noaptea Bibliotecii, iar invitatul de onoare era Horia Zilieru. L-am ascultat puțin, apoi pe poetul tecucean Sterian Vicol și am vizionat un clip video in memoriam Dionisie Duma, cu această ocazie aflând și eu de poezia sa sensibilă și cu mesaj puternic și care, pusă pe muzica adecvată ca fundal, a impresionat profund asistența. Voi încheia cu două versuri care m-au fascinat în mod deosebit: „Bobul de grâu se coace și-l doare/ Matamorfoza trecerii-n pâine.” De fapt, mi se pare unul dintre cele mai frumoase aforisme.

Florentina Loredana DALIAN
Slobozia, 5 octombrie 2019

FESTIVALUL INTERNAȚIONAL al AFORISMULUI

51840666_772127096506280_254078776193843200_n
FESTIVALUL INTERNAȚIONAL al AFORISMULUI,
pentru românii de pretutindeni
 
EDIȚIA a III-a, TECUCI
 
Organizatori:
– PRIMĂRIA TECUCI ,
– FUNDAȚIA PELIN,
– BIBLIOTECA MUNICIPALĂ ” ȘTEFAN PETICĂ”
 
CONCURENȚII vor trimite în perioada 1 mai-15 iulie 2019 la adresele: fundatiapelin@yahoo.com; vasghica@gmail.com
 
1) -30 de aforisme care să se încadreze,la alegere,în una din cele trei secțiuni:aforisme filosofice,umoristice,paradoxuri;
 
2) – comentariul unui aforism celebru(10 rânduri).
 
3) –adresa poștală,telefon,mail.
 
Premianții vor fi invitați la Tecuci.
Cei care doresc să participe la Turnirul aforiștilor vor avea asupra d-lor un set de patru pagini cu câte 10 aforisme (altele decât cele trimise pentru concurs).
Se vor acorda premii constând în:trofee,diplome,plachete,cărți.
 
În program:
– 3 octombrie, ora 17,00: Aforismul românesc actual: opinii, propuneri (dezbatere).
– 4 octombrie, ora 9,30: Deplasare în școli ;
ora 14,00: Lansarea volumului: AFORISMES ROUMAINS D’AUJOURD’HUI, coordonator principal Ionuț Caragea;
ora15,00: Turnirul aforiștilor;
ora 16,00: Gala premiilor.
ora 17.00: Recital de pian – „Maeştri şi discipoli”
 
Președinte de Onoare,
Prof.univ. C-tin Frosin
 
Președinte Fundația Pelin ,
Eugen Doru Pelin
 
Președinte Festival,
V.Ghica
Premianţii vor fi invitaţi să participe la festivitatea din 3 – 4 Octombrie 2019, ce va avea loc la sediul Fundaţiei Pelin din Tecuci, Str. 1 Decembrie 1918, nr. 60 , jud. Galati.

Festivalul National de Pian „Alexandru Demetriad” editia a III-a

55575603_793225381063118_5960467347515899904_n

Programul festivalului:

Ora  9-10     Acomodarea cu pianul de scenă;

Ora 10        Deschiderea festivă  a activităților;

Ora 10,30      Evoluția copiilor-după desfășurătorul de mai sus(secțiunea I);

Ora13,30          pauză de masă;

Ora 14,30       Evoluția copiilor(secțiunea a II a);

Ora 16          Festivitatea de premiere;

Ora 17        Deplasare la M-rea Cârlomănești pentru cazare și cină;

Regulamentul
Festivalului Naţional de interpretare pian”Alexandru Demetriad” iunie 2019-Tecuci
Aspecte generale:
Festivalul Naţional de interpretare pian „Alexandru Demetriad” are ca principal scop promovarea tinerelor talente musicale din domeniul artei pianistice de amatori şi viitori profesionişti.
Ediţia a IlI-a a Festivalulului se va desfăşura în ziua de 15 iunie, 2019, în sala Ateneului din ‘Tecuci, situat in str. l Decembrie 1918, nr.60.
Organizator:  Fundaţia PELIN
Organizare:
Festivalul se adresează copiilor şi adolescenţilor din ţară care îşi însuşesc arta pianistică în cadrul cercurilor de pian de la Palatele şi Cluburile Copiilor, Asociaţii culturale, Case de cultură, Scoli populare de artă, etc, precum şi elevilor de la şcolile şi liceele de artă.
La această ediţie Festivalui se va desfăşura pe 2 secţiuni:
a)Secţiunea 1, pentru elevii de la Palate, Cluburi,Asociaţii etc- Sâmbătă, 15 iunie, ora
3.Condiţii de participare:
– Elevii de la secţiunea 1 vor prezenta 1 sau 2 piese muzicale din repertoriul românesc sau internaţional care, împreună, să dureze maxim 5 minute.
– Elevii de la secţiunea 2 vor prezenta 1 sau 2 piese muzicale din repertoriul românesc sau internaţional care, împreună, să dureze maxim 10 minute. Elevii care optează pentru 2 piese, acestea să fie din perioade muzicale diferite (ex.preclasic-clasic, sau clasic-romantic, etc)
Înscrierea se va face până la data de 10 mai 2019.
Fiecare instituţie se poate prezenta cu maxim 5 elevi de vârste şi ani de studiu diferite. Profesorul instructor(însoţitor) va transmite pe adresa de email Fundaţiei Pelin un tabel care să cuprindă următoarele:
Antet       lnstituţia…
Nr .-   Numele şi prenumele – Clasa/ varsta – An de studiu – Repertoriul (piesa-compozitorul) – Observaţii
Conducător instituţie,
Profesor instructor,
Semnătura,(L:S) Semnătura,
Sunt admişi elevi între 6-18 ani.
4 Alte precizări:
Festivalul nu se desfăşoară sub formă de concurs.
El are menirea de a promova muzica şi copii în curs de formare pianistică. Astfel toţi copii şi adolescenţii participanţi vor primi diploma de participare şi simboluri ale festivalului.
Instituţiile participante (părinţii) vor asigura transportul copiilor şi al însoţitorilor acestora.
Organizatorii vor asigura cheltuielie aferente: masa pe durata festivalului, cazarea celor care optează pentru aceasta, cheltuieli de logistică etc.
În acest sens solicităm participanţilor să ne comunice numărul participanţilor şi al însoţitorilor şi opţiunea lor pentru cazare.
Se vor acorda doua Premii Speciale unde copii desemnaţi de un „juriu” ad-hoc vor fi răsplătiţi cu o vacanţă la mare de o săptămână impreuna cu parintii la vila „Orange” din Costineşti.
Inscrierile se fac la adresa de email:
fundatiapelin@yahoo.com sau la tel: 0722.404369
Preşedinte Fundaţie,
Pelin Doru Eugen

Festivalul National „Cântecul ce ne Uneşte” – ediţia a IIa.

50958975_764023907316599_5346256942236958720_o

Duminică, 9 iunie 2019, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în municipiul Tecuci va avea loc cea de a doua editie a Festivalului  National „Cântecul ce ne Uneşte”.

Organizatorii acestui eveniment sunt:  Protoieria Tecuci,  Fundaţia Pelin si Asociaţia Camerata Muzicală „Olimpian Studio”.

Inscrierile se fac la adresa de email:
fundatiapelin@yahoo.com
sau la tel: 0722.404369