Tecuciul a fost și este în ipostaze ilustre

interviu publicat în Revista Flacăra lui Adrian Păunescu nr 10,11,12,13 / 2022

     -dialog cu scriitorul Vasile Ghica

                      Covid 19, o gravă chestiune medicală transformată în circ politic

T. D.  –Vom discuta imediat chestiuni culturale, dar nu putem trece cu vederea  că acum, în a doua jumătate a lunii ianuarie 2022, România este pur și simplu pe năsălie, cum se exprima Costache Conachi al nostru.

V.Ghica – Aveți dreptate. Pandemia este o încercare cumplită pentru toată planeta, dar cretinismul unor politicieni  ca și criminala nepăsare a poporului care le încredințează, de 31 de ani, puterea au augmentat efectele acestei nenorociri.

-Unde s-a greșit?

-Chestiunea trebuia rezervată exclusiv specialiștilor. Numai ei aveau obligația și dreptul să clarifice și să decidă totul, consultându-se responsabil cu  savanții străini, inclusiv cu cei de la OMS. Misiunea politicienilor era să adapteze legislația, în așa fel, încât nimeni să nu aibă de suferit din cauza imbecilităților și a ambițiilor altora. Ori noi am caricaturizat totul. Nesfârșite taclale și aiureli care au creat confuzii de tot felul.

Se poate vorbi despre încălcarea drepturilor unui om, dacă este obligat să poartă mască, să se vaccineze, să nu să circule în timpul nopții?

-Când este  în pericol sănătatea sau chiar viața celorlalți semeni, toate reglementările trebuie respectate. Nu vrea să se vaccineze cineva? Este obțiunea lui, dar să se izoleze, să nu fie un pericol pentru alții. Evident, se impunea un vast program educativ menit să lămurească populația. Nu s-a întreprins nimic rațional și uite am ajuns oaia neagră a mapamondului. Toți acești politicieni iresponsabili ar trebui dați pe mâna justiției.

                                               Elevii, copiii de suflet ai Festivalului Aforismului

Mai este loc de cultură, în condițiile acestea?

-De cultură este nevoie mereu. Tragediile apar când ne îndepărtăm de ea, o desconsiderăm, o subfinanțăm etc. Izolarea, impusă de pandemie, ar putea duce la un profund și onest dialog cu noi înșine. Să vedem cine suntem și ce așteptăm de la viața care ne-a mai rămas.

– În octombrie trecut, ați pus punct împreună cu Fundația Pelin, pe online, ediția a cincea a Festivalului Internațional al Aforismului din Tecuci. A fost o ediție ratată din cauza pandemiei?

-Nici vorbă. Am pregătit tot ce trebuia. Doar că nu ne-am întâlnit față în față cu elevii, concurenții și colaboratorii noștri. Am comunicat însă pe toate căile electronice. Și elevii de la Școala Gimnazială nr.1 Umbrărești (prof.Lucreția Iancu), de la Colegiul Național C.Hogaș (prof.Corina Olaru) și de la Colegiul Național de Economie și Agricultură (prof.Daniela Lungu și Elena Filimon) au fost prezenți pe online cu filmulețe foarte interesante. Trebuie să precizez clar că demersurile mele pentru festival și pentru Cocuța Conachi nu ar fi fost posibile fără sprijinul documentar, material, organizatoric și cultural al Fundației Pelin. Doamna Nicoleta și d-l Eugen Doru sunt oameni de o rară generozitate, dar și autentici profesioniști în materie de management cultural.

-Nu intrăm în detalii, dar care au fost așteptările când ați pornit la drum, cu cinci ani în urmă, de la această manifestare?

-M-am gândit în primul rând la elevi. O mică paranteză. Se știe că aparatura digitală i-a furat pretutindeni omului contemporan timpul necesar lecturii literare. Cele mai multe țări au acționat energic și eficace pentru eliminarea acestui neajuns. Au reapărut tiraje foarte mari, chiar de milioane de exemplare, pentru cărțile foarte valoroase.În marile orașe occidentale, evident înainte de declanșarea pandemiei, au avut loc, în mod frecvent,lecturi publice,cu bilet plătit,în săli cu mii de locuri.A sărit în ajutor și media cu imensele ei posibilități.În Slovenia,de exemplu,studenții de la toate  facultățile susțin două teste anuale la noua disciplină de învățământ denumită Lectura literară. Toate aceste îndeletniciri nu au fost stopate de pandemie,ci s-au mutat pe online. La noi nu s-a întreprins absolut nimic. Îndepărtarea de lectură este considerată o fatalitate,deci ar fi absurd să ne mai luptăm cu ea.Noi ne-am gândit că îi vom putea atrage pe elevi spre această mirifică îndeletnicire cu ajutorul aforismului. Cu romane de 400-500 de pagini ar fi fost foarte greu. Și nu ne-am înșelat,deși am înălțat stacheta destul de mult.Se știe că la întâlnirile cu scriitorii,elevii sunt spectatori. Au un rol pasiv. Mulți dintre ei nesfiindu-se să-și butoneze telefoanele pe sub bănci.Am reușit totuși să-i transformăm în actori.Ei le vorbesc scriitorilor-musafiri despre aforisme.Le selectează,le clasifică,le comentează,fac desene după ele etc.Impresionat de creativitatea lor,Naji Naaman,primul Președinte de Onoare al Festivalului le-a editat,pe banii lui, la Beirut,o cărticică în șase limbi,în trei mii de exemplare și a difuzat-o în toată lumea.

Este evident un lucru meritoriu,dar nu este o picătură de apă într-un ocean?

-Ba da.Și sunt cumplit de necăjit.Lectura înfrumusețează,înnobilează viața unui om.Fiecare carte valoroasă înseamnă o nouă lume.Ori hiatusul creat ne duce spre barbarie.Nici elevii cu media zece nu mai citesc,nici adulții.Statistici europene arată că o familie din România cheltuiește cinci lei pe an pentru nevoi culturale.Și că nu au mai rămas în țară decât cca.șase mii de cititori perseverenți și pasionați de literatură.Până acum vreun deceniu eram optimist în privința lecturii.Descoperisem metafora lingurii.Mă gândeam că un om cândva,făcând o scobitură într-un lemn, a inventat prima lingură.Și de milioane de ani,acest instrument, rămas rudimentar, hrănește omul.Așa va rămâne în veci,gândeam atunci,lectura pentru hrana spirituală a omului.Ei bine,nu mai sunt convins de eficacitatea acestei îndeletniciri.Nu mai citește aproape nimeni nimic.Dacă îi oferi o carte o dosește imediat.Dacă cele mai valoroase volume s-ar vinde în librării cu un leu exemplarul,tot nu s-ar găsi cumpărători,pentru că oamenii nu mai adună obiecte care nu le sunt necesare.În vilele tinerelor cupluri de intelectuali nu mai  există biblioteci.

Care este cel de-al doilea obiectiv al festivalului?

-În mod inexplicabil,în ultimile decenii,aforismul  este desconsiderat de conducerea USR și de directorii principalelor reviste literare.Motivul este pur și simplu năucitor.Tot ce a fost de spus în aforism,încerca să mă convingă un boss literar,s-a spus în Antichitate.Ei bravos!Dar în poezie,teatru,epopei,nu s-a spus destul?Când încercam să debutez editorial,după o amânare de câțiva ani, un  năzdrăvan director m-a repezit:-Domnule,noi nu publicăm aforisme ale autorilor în viață.Niște aberații.Nu poate fi culpabilizată o specie literară. Și totuși,mi-am dat seama că o parte din vină ne aparține și nouă,autorilor, pentru că trimitem la tipar,uneori, texte nefinisate corespunzător. I-am rugat pe concurenți și pe colaboratori să fim mult mai exigenți cu noi înșine.Iar pe membrii juriului, să fie neîgăduitori cu lucrările mediocre.Și,iată,după câțiva ani,a început să apară și revirimentul.După Antologia Aforismului Românesc Contemporan,apărută,în limba italiană, la Torino în 2014,au văzut lumina tiparului două antologii în Franța, apoi,una în limba sârbă,alta în limba română.Scriitorii:Valeriu Butulescu,Ionuț Caragea și V.Ghica au publicat cărți de aforisme în limbile:franceză,spaniolă,arabă,italiană.Mai mult,cu sprijinul scriitorilor Marius Chelaru și a regretatului Ștefan Cazimir,68 de aforiști și-au văzut creațiile apărute în renumitele reviste Poezia și,de necrezut,chiar în România literară.

Care este misiunea Președintelui de Onoare al manifestării?

-Să sporească prestigiul evenimentului.Naji Naaman este o legendă a culturii universale contemporane. Pe N.Dabija îl putem compara cu uriașii bărbați care au făurit Marea Unire.C-tin Frosin,o legendă a francofoniei.A fost premiat chiar de Președintele Franței.Profesorul de la Sorbona,Fr.Rastier rămâne cel mai important urmaș al lui Ferdinand de Saussure,întemeietorul structuralismului.În sfârșit, prof.univ.Ștefan Cazimir, renumit critic și istoric literar,un admirabil umorist.

Un alt punct forte al manifestării?

-Este Antologia.Se știe că noi,românii, suntem foarte risipitori și în chestiunile culturale.Facem manifestări interesante,dar nu rămâne nimic în urmă.Măcar o mapă cu interviuri,poze,CV-urile invitațiilor de marcă,textul expunerilor etc.Când am lucrat la vol.Tecuciul,în ipostaze ilustre,am avut mari dificultăți în privința documentării,fiindcă arhivele instituțiilor culturale sunt pustii.Unii foști manageri au luat acasă totul.Logică aiuritoare pentru că în urma fostei lor domnii a rămas o pată albă.Antologia noastră este și un soi de îndrumător pentru debutanți.Aici găsesc textele premianților,dar și pe ale maeștrilor aforismului românesc,articole,studii,anchete etc.

Vă adresați și românilor trăitori pe alte meridiane?

-Da,pentru că afișul nostru apare în 200 de reviste românești din întreaga lume.Avem concurenți și colaboratori din:Canada,SUA,Argentina,Italia,Franța,Israel,Liban,Serbia,Rep.Moldova.În această privință mai avem totuși multe de făcut.

Onorează tecucenii această manifestare?

-Da,dar și aici aspirațiile noastre sunt mult mai îndrăznețe.În ultimii doi ani,ne-a încurcat pandemia,dar intenționam ca,în toate sălile mai mari ale școlilor,ale instituțiilor culturale,pe esplanada Casei de Cultură ,cea a Bibliotecii Municipale,chiar prin restaurante să susținem recitaluri de aforisme și de epigrame.Să știe toată lume că Tecuciul este Capitala aforismului românesc.Și să le redeschidem gustul pentru lectură.

V-au invadat și epigramiștii?

-Da,deocamdată cu statut de musafiri.Ei au mai multă vervă și o mai rapidă priză la public.Dar au festivalurile lor.Să vedem cum  va evolua acest concubinaj.

Ce șanse îi surâd aforismului în viitor?

– Ținând cont de goana după esențial,el va  deveni,probabil, principala hrană spirituală a mult prea frământatului homo sapiens sapiens.

                                               Se sperie tecucenii de prea multă celebritate?

Ați publicat recent volumul Tecuciul,în ipostaze ilustre.Ce vreți să demonstrați prin această lucrare?

-Nu este cea mai bună carte a mea,dar am pus în ea foarte mult suflet.Vreau să le spun tuturor că Tecuciul are o istorie și o cultură, de exceție ambele. Și că lucrul acesta trebuie să-l știe orice locuitor al urbei și chiar orice român.Am văzut cum elevii nemți studiază ca obiect de învățământ,istoria și cultura localității și a zonei în care trăiesc.Așa se înfiripă legământul față de obștea mică și apoi față de cea mare.Am neglijat în ultimile trei decenii sentimentul național și am ajuns în fundul prăpastiei.Trebuie să reconstruim cu pricepere și cu răbdare acest dumnezeiesc simțământ.Fără el dispărem ca nație.Uitați-vă cum toate merg de-andoselea!Clientelismul politic spulberă orice democrație.E ca și cum l-ai pune pe brancardier să facă operații pe creier.De ce?Pentru că iluștrii noștri conducători nu simt nicio legătură ombilicară și nicio responsabilitate față de oamenii acestui pământ.Patriotismul este similar cu dragostea de mamă.Nu trebuie să strigi toată vremea pe stradă că îți iubești mama.Important e să faci tot ce trebuie pentru ea.În primul rând să nu o faci să sufere.

Emoționant!De ce recunoașteri trebuie să se bucure urbea noastră?

-Este vorba despre acordarea câtorva  titluri onorifice pe care Tecuciul le merită din plin.Nu schimbăm denumirea orașului,ci îi adăugăm niște sintagme  de alint,niște vorbe mângâietoare și de recunoștință.

-Care sunt acelea?

-M-am gândit la:Oraș al Unirii Principatelor,Oraș erou,Sufletul Cercetășiei Române și Leagănul Aviației Române.

Cum, despre aforism și muzica clasică nimic?

-Ambele sunt la început de drum.Urmează proba timpului.

Să le luăm pe rând,dar vă rog să esențializați la maximum.

-Am înțeles.Cei care doresc detalii în legătură cu opiniile mele pot consulta,la Biblioteca Municipală,,Ștefan Petică” cele două cărți despre Tecuci și Cocuța, sau altă bibliografie.

Deci,grație meritelor deosebite ale Cocuței Conachi,Tecuciul ar trebui să fie considerat Oraș  al Unirii Principatelor.

-De când a început această admirație înflăcărată față de fiica lui Conachi?

-De foarte multă vreme.De când am auzit despre gestul ei eroic:sustragerea, publicarea  scrisorilor și demascarea soțului,dovedit ca notoriu trădător de țară.

-De ce a fost nevoie de atâta insistență în încercarea de a aduce la lumină o personalitate marcantă?Nu ați obosit?Nu simțiți că deranjați prea multă lume?

-Eu nu sunt istoric,dar am găsit dovezi  covârșitoare semnate de N.Iorga,Ioan-Aurel Pop,Ion Brezeanu,Enciclopedia României,Dumitru Vitcu etc.Îi rog ,de mulți ani ,pe cei care contestă,în surdină,dovezile mele, să vină cu argumentele lor și să discutăm. Nu să răspândească tot soiul de blasfemii la adresa eroinei. Grav e faptul că împotriva acestor oameni de nimic nu există o reacție fermă a intelectualilor.Cu foarte mici excepții,ei sunt absenți.Nu-i interesează acest subiect.Eu am vrut ca Tecuciul să strălucească alături de Cocuța. Fiindcă nu se dorește acest lucru,am pus la cale un pelerinaj,împreună cu Fundația Pelin și Protopopiatul Tecuci.Prezența ÎPS Casian a însemnat un  adevărat triumf.S-a decis ca începând cu 24 Ianuarie 2023 manifestarea de aici să capete anvergură națională.Deci toată gloria Cocuței se va răsfrânge asupra locului  nașterii sale,sătucul Țigănești.Revenim la eroină.În esență,Ea a salvat Unirea,a salvat deci Țara.După împlinirea acestui vis, a vrut să se salveze și ea în ochii celor trei copii care,mai târziu,aveau să afle că mama lor s-a aliat cu dușmanii tatălui,l-au alungat de pe tron și,după câțiva ani, acesta a fost găsit mort,ca un câine, într-un hotel mizerabil din București.Cocuța nu voia să fie considerată eroină,dar nici monstru în mintea copiilor ei.De aceea le-a spus că nu ea a sustras corespondența secretă.Dar chiar dacă mâine s-ar descoperi că altcineva a instrumentat scrisorile,meritele ei rămân aproape intacte,pentru că a luptat eroic,alături de marii unioniști ai vremii,pentru realizarea unui deziderat epocal.

Ce s-a întâmplat cu bustul pe care ați reușit să-l  realizați și să-l instalați?

-Nu-mi face nicio plăcere să rememorez abjecțiile pe care le-am îndurat.Nu-mi venea să cred că există oameni atât de mizerabili.I-am simțit că,de fapt, unii nu voiau să lovească în eroină,ci în mine. Bustul,realizat de regretatul sculptor Dan Mateescu,a fost montat ,fără aprobare,apoi coborât de pe soclu.Acum se află expus în holul Casei de Cultură.Am vrut ca sala Studio să poarte numele eroinei. Nu a fost posibil.D-l primar,om de o rară distincție intelectuală, a spus da.Dar până la Dumnezeu te mănâncă sfinții.

 –De ce nu folosiți numele ei istoric?

– Repet,eu nu sunt istoric,nu am făcut cercetări în arhive.Deși m-am bazat pe dovezi certe,cartea mea este mai mult o lucrare de popularizare.Stratul de ingratitudine față de eroină este atât de gros,încât efortul de a o întroduce în conșțiința națională este foarte anevoios.Numele Ecaterina Conachi Vogoride este greu de reținut și de vehiculat,în timp ce prenumele de alint, Cocuța ,este sprinten și induce un accentuat grad de simpatie.

În privința titlului de Oraș al Unirii,ne-au luat-o vrâncenii înainte.

-Pentru că au fost mai energici, merită admirația noastră. A existat acolo o comisie mixtă temporară și trece Milcovul pe lângă ei.Cocuța a schimbat destinul poporului român.Ei,vrâncenii, nu au avut,în materie de Unire,o personalitate de prim rang.Le-am vorbit direct despre această constatare a mea  și nu m-au contrazis.Dar,repet,au maximalizat șansa ivită.Iar noi prelungim ingratitudinea cu toate sinonimele ei blestemate.

De ce să devină Tecuciul Oraș erou abia acum?

-După terminarea Primului Război Mondial,așezarea noastră era o ruină.Nimeni nu se putea gândi la așaceva.I s-a acordat un titlu onorific Iașului,deși acolo nu s-a tras niciun cartuș,nu a explodat nicio bombă.Iar cei de astăzi nu am avut informații prea multe în această direcție până acum.Dar cercetările recente ale istoricului tecucean Daniel Bradea ,făcute mulți ani în arhive, sunt destul de convingătoare.Nu intrăm acum în prea multe detalii.Frontul, în vara anului 1917, ajunsese la Siret.La Tecuci erau aduși mii de răniți, se aciuaseră mii de refugiați.Armata rusă,aliata noastră,se retrăgea în dezordine și comitea acte de vandalism.Veniseră din Muntenia cca 2000 de cercetași ca să dea o mână de ajutor.Aproape toți au murit de gloanțe,de tifos,de ger,de foame.Numai 47 dintre ei s-au reîntors la familiile lor.Morții erau îngropați din grabă la o adâncime redusă.Câinii îi dezgropau și le devorau cadavrele. Imagini dantești.Cu puțin timp înainte de dezlănțuirea bătăliei de la Mărășești,multe trenuri cu muniție și hrană pentru armata română se aflau în gara urbei noastre.Aviația germană a incendiat vagoanele.Pompierii și locuitorii adunați în grabă au reușit,cu eforturi uriașe, să stingă incendiul.Fără aceste acte de eroism,mai puteam vorbi oare despre cea mai mare victorie militară românească din epoca modernă?Și încă o informație de importanță maximă:frontul a fost condus de la Tecuci de comndantul Armatei 1,generalul Eremia Grigorescu.Tot aici se afla și de Cartierul General al Armatei.Sunt foarte puțini tecuceni și locuitori ai României care știu acest lucru.

La Festivitățile de la Mărășești se strigă mereu Vrancea Eroică!

-Și nu se spune niciun cuvânt despre noi.Este nedrept.Vrâncenii au fugit din fața nemților, nu aveau cum să se împotrivească,iar victoria a fost a armatei române.Corect ar fi ca la viitoarele festivități de la celebrul Mausoleu, să ia cuvântul și primarul urbei noastre.

Un alt titlu onorific solicitat se referă la Cercetași.

-Aici chestiunile sunt cunoscute.La noi s-a ridicat primul monument din Europa, în memoria cercetașilor eroi.Ziua Națională a lor se sărbătorește cu mult fast,în fiecare an, aici. Problema spinoasă este alta.Orice copil își dorește să fie cercetaș.Se transferă unii elevi de la școlile unde nu sunt cercetași la cele unde există această organizație.Dar,în 1996,existau 800 de membri,acum mai sunt doar 60.Pentru că nu mai avem lideri,cadre didactice,  care să se implice,să-și asume răspunderea îndrumării lor.

Un alt brand tecucean a fost aviația.

-Nu intrăm nici aici în detalii.La noi a funcționat o celebră școală de pilotaj,supranumită Sorbona aviației române care a dat țării 20.000 de piloți.Astăzi,grație pasiunii și perseverenței d-lui Dorel Chiș, fostul comandant al unității,avem un admirabil muzeu al aeronauticii din Moldova.Mai există un singur muzeu de acest fel în București.

Totuși, câteva cuvinte și despre muzica clasică, la Tecuci.

– Ateneu Tecuci este cea mai importantă investiție culturală privată din ultimul secol din orașul nostru,dar tecucenii nu vor să beneficieze,așa cum trebuie,de ea.  Este un lucru formidabil ca  într-un orășel cu cca.35.000 de locuitori să aibă loc(exceptând perioadelor mai încrâncenate ale pandemiei),aproape săptămânal, concerte de muzică clasică susținute de mari interpreți români și străini.Nu prea vin spectatori și,mă gândesc, în primul rând, la elevi.Este greu de înțeles cum eu,cadru didactic, să am câțiva copii excepționali în clasă și să nu-i îndrum spre acest Ateneu,unde intrarea este,pentru ei,liberă.Toată lauda pentru prof.Cezar Ungan,care vine cu regularitate la concerte însoțit de câte un grup de elevi.Emoționant a fost gestul primarului Ion Cotoranu de la Cerțești care și-a adus în câteva autobuze aproape toată suflarea din comună.Cât de uluiți erau acei copii necăjiți,dar și bunicii lor, care se aflau la senectute într-o ipostază inedită!Este  nevoie  de mai multă dăruire din partea tuturor:școală,familia,media.Dacă România nu-și revine din somnul cel de moarte,acești bieți copii vor fi nevoiți să ia drumul bejeniei spre alte orizonturi.De ce să meargă numai la recoltat căpșuni, sparanghel sau să îngrijească bătrâni imobilizați?De ce să nu le deschidem  puțin mintea spre aspirații mai îndrăznețe?

-Această muzică nu poate fi înțeleasă de toată lumea.

-Aveți dreptate,dar numai în parte.La primul contact,muzica trebuie trăită.La un concert de pian cu muzică de Chopin,de exemplu,chiar și un analfabet simte o revelație, își dă seama că inima lui este inundată de frumusețe, de visare.Să vă relatez o întâmplare care m-a uluit.Am mai povestit-o în cartea desre Tecuci. Un spectacol gratuit,la Teatrul de vară cu public de adunătură.Printre interpreți s-a strecurat în program și un ilustru interpret de canțonete.După primele piese,fluierături puternice.Apoi,liniște,iar în final,aplauze furtunoase. Incredibil! În câteva minute,un public, lipsit de cea mai elementară educație muzicală,a descoperit valoarea.E bine deci, să nu ne lăsăm orbiți de prejudecăți.

-De ce marii filantropi de altădată ai urbei nu au busturi?

-Este o rușine pentru noi.Am propus o soluție.Nu știu dacă va fi agreată.

-Românii știu,despre Tecuciul recent,că aici s-a demolat o statuie și s-a furat una.

-Dacă oamenii de cultură de aici ar fi fost fermi și uniți,ar fi exercitat presiuni asupra administrației și bustul lui Ștefan cel Mare ar fi fost montat imediat,nu ar fi fost abandonat 18 ani într-o magazie.Avea 1,5 tone bronz.A fost transformat,probabil,în cazane de țuică.

-Avem o revistă de top ?

-Da.Întotdeauna am admirat-o pe poeta E.Stamate pentru tenacitatea,se poate vorbi chiar de încrâncenarea cu care s-a zbătut pentru supraviețuirea revistei.Și ea a crescut de la o etapă la alta.A sporit nivelul ei artistic,au apărut colaboratori de elită,numere tematice,ilustrația și tehnoredactarea au atins cote profesioniste.Dar cine crede că a atins perfecțiunea se înșeală.Întotdeauna rămâne loc pentru mai bine.Revista trebuie să onoreze numele orașului,să nu putem pune în locul Tecuciului orice toponim.Nu trebuie să ne facem iluzii.Cărțile noastre de beletristică vor dispărea foarte repede de pe firmament.Vor rămâne, cu valoare documentară,chiar sute de ani,revistele care au redat pregnant viața culturală a urbei respective.Ori,la acest capitol sunt multe de făcut.Dacă redactorii  nu-și vor face datoria,strălucirea publicației va fi efemeră.Și ar fi păcat.

-Ce este Salonul Artelor?

-Un proiect  fundamentat,evident,tot cu Fundația Pelin. În avem în vedere,în special,pe elevi.Lectură literară,muzică,dialog sală-scenă,artă plastică etc.Facem apel la sponsori.La prima ediție am reușit.Cu banii unui sponsor am achiziționat volume ale scriitorilor invitați,cărți pe care le-am donat bibliotecilor școlare.O bucurie triplă:sponsor,scriitor,cititor.Ar fi foarte frumos,dacă sponsorii vor fi alături de noi.

                                               Livada cu…aforisme?

Ce noutăți aveți despre cealaltă mare pasiune a dvs:livada de nuci?

-Cei 40 de pomi plantați,udați, prășiți,stropiți cu mânuțele ăstea două,timp de opt ani, au început să producă.Am vrut să las și ceva durabil în urma mea.Nucul nealtoit poate să producă 400-450 de ani.

-Nuca este cel mai fantastic aliment.Alungă Alzheimer-ul,Parkinson-ul,colesterolul etc.Cine se va înfrupta din ele?

-Pomii mei vor fi probabil ca mărul de lângă drum al lui Beniuc.În copilărie și la tinerețe am muncit până la lacrimi,dar abia acum trăiesc niște satisfacții uimitoare, când văd că las în urmă o mică pădure…fructiferă.

Nu se vor lua la trântă,ca vârstă, cu aforismele dvs.?

– Cred că până atunci,dacă nu ne trezim,  nu vor mai exista prea mulți români alfabetizați.

,,Fără cultură, ne întoarcem în zoologie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s