FUNDATIA PELIN

 

asd“O comunitate fără cultură este una pierdută.”

Rolul culturii este important  pe plan social, cultura fiind una dintre pârghiile procesului de integrare sociala a persoanelor sau comunităţilor în dificultate. Însă înainte de toate, cultura reprezintă un element determinant al calităţii vietii unei comunităţi. Din acest punct de vedere este o componentă esenţială, cel mai adesea subestimată, a atractivităţii unui teritoriu, nu numai din punct de vedere turistic, dar şi al atragerii de investiţii, şi, în mod evident, al celor care trăiesc şi evoluează zilnic în acel spaţiu.
Suntem aici deoarece dorim să schimbăm lucruri, să scăpăm dintr-o inerție la care orașele post-industriale de mărimea noastră, cu o poziție geografică asemănătoare, par să fie condamnate. Credem că moștenirea noastră istorică și cultura actuală merită șansa de a fi conectate la un context mai vast. Pe de altă parte, problemele sunt rareori rezolvate în cadrul sistemului care le-a generat.
Fundatia Pelin reprezintă o oportunitate pentru soluționarea unor probleme specifice: actualizarea, atât de necesară, a ofertei noastre culturale si educationale, lipsa unei abordări integrate asupra discrepanțelor sociale și a comunităților marginale, izolarea funcțională a industriilor creative locale sau absența unui brand turistic și cultural coerent.

În mod traditional, O.N.G.-urile îsi asuma un rol esential pentru sanatatea ansamblului societatii, ele sunt organizatii din sfera societatii civile care îsi propun gasirea unor solutii pentru problemele societatii, edificînd astfel o societate democratica. Caracteristica principala a unui O.N.G.  este faptul ca ele sunt independente fata de stat  ceea ce le deosebeste de celelalte structuri asociative, este caracterul non-profit al acestora axat pe beneficiul public si nu pe cel privat.

Însă pentru a realiza tot ce ne-am propus este nevoie de o mână de oameni frumoși, inimoși, dornici să se implice necondiționat. Dar pentru a avea succes in realizarea proiectelelor noastre, este necesară și susținerea acestora prin intermediul oamenilor care formează comunitatea. Și uite așa ajungem la o singură concluzie:
„Lucrurile frumoase se fac de către oameni, cu oameni!   Iar acolo unde există dăruire și voință este doar o chestiune de timp pentru ca lucrurile să se producă, iar rezultatele să apară!”

Scopul principal în activitatea noastra este să aducem cultura și tradițiile naționale mai aproape de oameni, să devină o parte mai importantă a vieții lor.

„Cultura este ceea ce îţi rămâne după ce ai uitat tot ce ai învăţat!”

Selma Ottilia Lovisa Lagerlöf-

 

 

 

 

 


					

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s